Tapio Wirkkala, design finlandez cu puukko

Numărându-se printre cei mai importanți designeri finlandezi ai sticlei, Tapio Wirkkala (1915-1985) a fost unul dintre giganții universali ai designului de produs de după cel de-al Doilea Război Mondial. Artist multilateral dezvoltat, Tapio a desenat timbre poștale, unelte de mână, bijuterii. A excelat însă în designul de sticlă.

Tapio Wirkkala (Image: Tapio Wirkkala Rut Bryk Foundation)
Tapio Wirkkala (Image: Tapio Wirkkala Rut Bryk Foundation)

Este designerul care a adus celebritatea brandului Iittala, pentru care a lucrat între 1946 și 1985 (Timo Sarpaneva, ce-l de-al doilea nume imens al celor de la Iittala, se va alătura echipei doi ani mai târziu, în 1948).

Excentric, ori – după unii – „finlandez adevărat” – Tapio Wirkkala se retrăgea 6 luni pe an în casa sa din Lapland, cel mai nordic punct al Finlandei. Aici își găsea liniștea și inspirația, cu deosebire observând modelele pe care temperaturile de până la -50 de grade Celsius le creau în natură.

Tapio și Iittala

Printre cele mai celebre creații ale sale se numără sticla de vodka Finlandia (produsă între 1970 și 2000), precum și seria Ultima Thule. Ambele au un aspect de gheață, despre care legenda se spune că a obligat departamentul tehnic al Iittala la sute de ore de muncă și cercetare până a reușit să dezvolte o tehnică de suflare a sticlei în urma căreia un astfel de efect să poată fi obținut. Designul inițial a fost obținut de Wirkkala folosing un puukko (cuțit tradițional finlandez) pe care și-l crease singur pentru a se potrivi cerințelor sale. Cuțitul a fost produs ulterior de Hackman Cutlery și este cunoscut ca Tapio Wirkkala Puukko.

Tapio Wirkkala, seria Ultima Thule
Tapio Wirkkala, seria Ultima Thule

Între 1965-1979 semnează modele și pentru celebrele ateliere Venini, de la Murano.

A obținut de-a lungul vremii numeroase premii, printre ceare Marele Premiu al Trienalei de Design de la Milano (în 1951, 1954, 1960), Locul 1 la Brussels World Fair (1957), Premio Internazionale Vicenza (1963, 1966 și 1967) etc. A fost Membru de Onoare al Academiei Finlandeze și Doctor Honoris Causa al Royal College of Arts, Londra. De asemenea, este unul dintre cei care au primit Medalia Prințul Eugen, cea mai înaltă distincție culturală oferită de Coroana suedeză (aflându-se astfel în compania selectă a unor nume precum Nils Eriksson, Alvar Aalto sau Arne Jacobsen).

Tapio Wirkkala, vaze Chanterelle
Tapio Wirkkala, vaze Chanterelle

Comentarii

Despre mine

Pești. Fabricat în ’87, primavara, la Pitești. Vin la pachet cu toate calitățile și defectele zodiei. Workoholic uneori, alteori boem, orgolios, ambițios, hiper-activ, mofturos, ferm, exigent, mă dovedesc repede genul de persoană pe care trebuie să o „servești” doar în doze controlate atent.

Dragoș A Farmazon

Jefferson Dixit

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Thomas Jefferson (&Co.)
U.S. Declaration of Independence
1776