Nuditate, erotism, pornografie

Acum 70 de ani, Louis Réard și Jacques Heim introduceau pe piață primele perechi de bikini. Acum 67 de ani apărea The Second Sex. Acum 63 de ani apărea primul Playboy. Acum 49 de ani, revista Time punea pilula contraceptivă pe copertă (transformând astfel în «vedetă» unul dintre pilonii liberalizării sexuale pre-maritale). În 2010, Muzeul de Arte Vizuale din Leipzig vernisa expoziția Nude Visions: 150 Years of Nude Photography.

Erotism: a fi sau a nu fi

Astăzi, toate bătăliile par deja câștigate. Nuditatea, sexualitatea, erotismul, toate sunt subiecte despre care se vorbește și deschis și des (poate prea des uneori). Am evoluat însă într-atât, la nivel de percepție, încât să putem deosebi nuditatea de erotism? Și erotismul de pornografie?

Acum câțiva ani, am primit în vizită o domnișoară care, intrând în dormitorul meu și văzând lucrările de pe pereți, a remarcat (vizibil stânjenită): cât de kinky e atmosfera aici. Sau ceva de genul ăsta. Brusc, am început să mă simt și eu incomod: ca un puști de 14 ani care are camera tapetată cu pagini rupte din Hustler și primește – neașteptat – vizita unei colege de clasă. Pe pereței erau, de fapt, niște cadre semnate de unii dintre cei mai apreciați fotografi români de azi.

Oamenii tind încă, mai mereu, să amestece ideile

Și nu le amestecă neapărat într-un mod fericit. Semi-nuditatea este erotism. Nuditatea este pornografie. Fotograful este aproape sigur ușor afemeiat (sau mai mult). Iar de pozat, pozează doar femeile care n-au prin ce altceva să se remarce. Oricum: să fotografiezi femei goale înseamnă să n-ai prea multe idei și să te înscrii într-o zonă comercială a societății de consum (sexual) iar să accepți să pozezi înseamnă «să te vinzi». N-am reuști niciodată să mă uit la o lucrare de artă și să simt o nevoie urgentă de împerechere. Nici nu m-am îndrăgostit de vreo fată din poze și nici măcar nu mi-am dorit să cunosc vreuna.

Helmut Newton, SELF-PORTRAIT WITH WIFE AND MODELS, 1980
Helmut Newton, SELF-PORTRAIT WITH WIFE AND MODELS, 1980

Fotografia de nud (ori semi-nud) n-are nicio legătură cu fotografia pornografică. Cea din urmă nici măcar nu este un gen al artei fotografice. Este o dezvoltare nefirească a fotografiei erotice prin prisma unei viziuni grobiene. Și tot grobian mi se pare să le încurci. Pentru că asta înseamnă că mintea te trimite cu gândul – din nou: nefiresc – doar la cea de pe urmă.

De aici și condamnarea modelelor care acceptă să pozeze

Presupunem (a treia oara: nefiresc) că ele simt o puternică nevoie de a se dezbrăca. Și că dorm mai fericite atunci când se gândesc că zeci-sute-mii de oameni văd fotografiile în care ele apar și, natural, le doresc. Mi se pare atât de ireal încât nu cred necesită o contra-argumentare. Spun doar că modelele fotografilor nu sunt fete de la pagina 5.

Man Ray, LE VIOLON D'INGRES, 1924
Man Ray, LE VIOLON D’INGRES, 1924

Fotografia nud este așadar percepută distorsionat. Și, la fel, distorsionat este privită femeia care pozează. Întreg demersul, în consecință, nu este văzut cu ochi buni. De aici, sunt convins, vine reticența celor mai multe femei atunci când sunt întrebate: ai fi de acord să pozezi nud și să apari într-o expoziție? Am pus întrebarea asta la un moment dat. Mi-au răspuns 106 doamne și domnișoare, așa: 53 (50%) «Nu!»; 6 (5,7%) «Da, dar nu aș accepta ca fotografiile să apară într-o expoziție publică»; 17 (16 %) «Da! Și nu m-ar deranja dacă fotografiile ar fi expuse»; 30 (28,3%) «Poate».

Nudul artistic este încă văzut ca o violare gravă a intimității.

Mai mult de jumătate dintre respondente ar refuza categoric să fie fotografiate într-o astfel de ipostază. Iar 55,7% din ele ar refuza categoric ca fotografiile să fie expuse. Lăsându-le la o parte pe cele indecise, ajungem la o concluzie simplă: doar 16% ar fi de acord să pozeze și ar accepta ca fotografiile să fie publicate. Și, mergând pe principiul «de la vorbe până la fapte e cale lungă», pot paria că, în realitate, procentul este semnificativ mai mic.

Asta pentru că se scapă din vedere un aspect esențial: fotograful studiază, de cele mai multe ori, doar corpul. Nu persoana. În realitate, mai nud sunt eu, acum, când vă scriu despre ce am pe pereții din dormitor ori ce discut în timpul unor vizite, decât este doamna din celebra Violin d’Ingres a lui Man Ray. Deși ea nu are haine. Iar eu sunt îmbrăcat, la masa de lucru.

Goliciunea nu implică de la sine erotism. La fel cum să fii îmbrăcat până în gât nu înseamnă să fii respingător. Și, încă ceva: să nu privești cu ochi buni un nud artistic nu înseamnă să fii o persoană decentă (în accepțiunea obtuză a cuvântului). Ba, uneori, chiar contrariul.

 


Articolul a fost publicat pentru prima dată în Catchy, pe 27 octombrie 2011. Datele din chapeau, precum și toate celelalte repere temporale, au fost modificate pentru a corespunde prezentei publicări.
Foto sus: L’ORIGINE DU MONDE (Courbet), expusă la Grand Palais, în 2012. © Ginies / sipa

Comentarii

Despre mine

Pești. Fabricat în ’87, primavara, la Pitești. Vin la pachet cu toate calitățile și defectele zodiei. Workoholic uneori, alteori boem, orgolios, ambițios, hiper-activ, mofturos, ferm, exigent, mă dovedesc repede genul de persoană pe care trebuie să o „servești” doar în doze controlate atent.

Dragoș A Farmazon

Jefferson Dixit

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Thomas Jefferson (&Co.)
U.S. Declaration of Independence
1776