Muzică de decembrie (ep.3): trei viori

După ce am trecut, în primele două episoade, peste aproape tot ce-i mai frumos din muzica Evului Mediu și Renașterii Timpurii, de la  Léonin și Pérotin și până la Dufay și des Prés, am să fac astăzi o mică pauză în seria compozitorilor (la care voi reveni în ultimul episod, al 4-lea) pentru a vorbi puțin despre 3 violoniști. Mai mult sau mai puțin la modă sunt, oricum, nume pe care nu le poți trece cu vederea.

Anne-Sophie Mutter

De departe preferata mea dintre toți cei expuși aici. Nemțoaică, născută în ’63, un muzician prodigios care a început să cânte la pian la vârsta de 5 ani, la vioară imediat după, care la vârsta de 13 ani a fost eliberată de îndatoririle școlare pentru a se putea dedica viorii, în același an fiind invitată să cânte alături de Filarmonica din Berlin. Au urmat Festivalul de la Lucerna și cel de la Salzburg. În 1980 își face debutul în Statele Unite, alături de New York Philharmonic, sub bagheta titanului Zubin Mehta. Mai multe AICI.

Din Mutter am ascultat înregistrările integrale. Între ele, sunt câteva zeci de piese pe care le ascult constant. Am ascultat-o și în concert, la București, în 2015. Este absolut genială. Impresia mea, după ce am auzit-o live, a fost că după ea pot foarte bine să se termine violoniștii, pentru că mare lucru n-ar mai fi de spus în domeniu. V-o las, mai jos, cu o bucată din Vara. Aplecarea ei pentru Anotimpurile lui Vivaldi. Le interpretează de obicei pe una dintre cele două viori Stradivarius pe care le are, Emiliani (1703) și Lord Dunn-Raven (1710). Viori care practic, la data publicării Anotimpurilor (1723), abia văzuseră lumina zilei.

Ar mai fi de spus depsre ea doar că este celebră pentru legătura pe care o are cu instrumentul: nu doar că nu folosește niciun fel de contrabărbie, dar îmbracă doar rochii fără umăr, astfel încât contactul dintre vioară și piele să fie direct.

 

David Garrett

Tot de origine germană, Garrett este considerabil mai tânăr (născut în 1980). Este cunoscut mai ales pentru abordarea nonconformistă pe care o are și pentru felul în care a amestecat muzica pop-rock cu vioara.

Atunci când David avea 4 ani, fratele lui a primit în dar o vioară. David a acaparat-o. La 7 ani studia deja la Conservatorul din Lübeck. La 11 ani, cunoscut deja ca un copil minune al viorii, concertează în fața președintelui german Richard von Weizsäcker. Impresionat, acesta îi facilitează accesul la Stradivariusul San Lorenzo, una dintre cele mai bune viori realizate de Antonio Stradivari. La 13 ani devine cel mai tânăr solist din istorie care a semnat un contract cu Deutsche Grammophon iar la 15 ani cântă alături de Munich Philharmonic Orchestra sub bagheta lui Zubin Mehta. Restul sunt DETALII.

L-am ascultat pe Garrett în București. Și nu în concert, ci – mai intim – la repetiția generală. Debordează de energie. Este un spectacol în sine. Este, totuși, violonistul care deține recordul mondial la viteză de interpretare (13 note pe secundă).

Este violonistul meu de drum-lung. Pe românește, e violonistul pe care îl țin în căști pe bicicletă sau când merg pe jos. Atunci când am chef, în același timp, și de vioară și de Thunderstruck sau Viva la Vida. Nu mi-o detronează pe Mutter în liniștea casei. La fel cum nici Mutter (exceptând partea a doua din Vara), nu-l detronează pe Garrett atunci când am nevoie să rămân alert. Aș da orice să-i ascult, vreodată, cântând pe aceeași șcenă. Deși îmi pare imposibil.

 

André Rieu

Despre Rieu vorbesc doar în treacăt, din simplul motiv că este – între români – cel mai cunoscut violonist. Rieu este, pentru vioară, ceea ce Clayderman este pentru pian: pentru cei mai mulți, dumnezeul viorii coborât pe pământ. Pentru cine ascultă muzică clasică, este un „entry level”: adică ceva ușor, plăcut, care să te facă să „prinzi gustul”.

Nu intră între violoniștii pe care îi ascult. Însă îl recomand celor care vor să se apropie de instrumentul ăsta. Are totuși o muzică cinstită, corectă, mai puțin înzorzonată și artificială decât cea pe care Vanesa Mae o promova prin ’90-2000.

De la el am să pun singura piesă pe care o ascult cu plăcere: valsul compus de Sir Anthony Hopkins.

 

P.S.: a nu se înțelege, vă rog, că vi-i recomand doar de sărbători. Pe primii doi vi-i recomand, practic, în fiecare zi.

 


Comentarii

Despre mine

Pești. Fabricat în ’87, primavara, la Pitești. Vin la pachet cu toate calitățile și defectele zodiei. Workoholic uneori, alteori boem, orgolios, ambițios, hiper-activ, mofturos, ferm, exigent, mă dovedesc repede genul de persoană pe care trebuie să o „servești” doar în doze controlate atent.

Dragoș A Farmazon

Jefferson Dixit

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Thomas Jefferson (&Co.)
U.S. Declaration of Independence
1776