Iittala: de la Aino și Alvar Aalto la designul contemporan

Iittala este considerată, de cei mai mulți specialiști în domeniu, ca fiind cel mai important producător de sticlă de după cel de-al Doilea Război Mondial. Istoria Iittala poate fi împărțită în două mari perioade. Prima, cea axată pe profit și a doua, cea axată pe calitatea designului. A doua perioadă este dominată de două nume celebre ale designului industrial, Tapio Wirkkala (1915-1985) și Timo Serpaneva (1926-2006).

Aino și Alvar Aalto

Fondată în 1881, compania nu capătă o identitate proprie până în anii ’30 când colaborează, pentru o perioadă scurtă, cu soții Aalto. Aino Aalto crează pentru ei linia Bölgeblick (1932), iar soțul ei – Alvar Aalto – celebrele vase Savoy (1935). Abia aceste două serii vor plasa Iittala pe scena internațională.

Paharele Aino Aalto
Paharele Aino Aalto

În pofida eforturilor soților Aalto, Iittala se va bucura doar de o reputație internațională minoră până în momentul în care vor intra în scenă Wirkkala și Serpaneva. Deși cei doi au fost comparați la un moment dat cu John Lennon și Paul McCartney (pentru geniul cărora o singură formație s-a dovedit neîncăpătoare), cei doi designeri finlandezi au reușit totuși să colaboreze în cadrul Iittala mai bine decât au făcut-o Lennon și McCartney în Beatles. Au concurat în permanență, e drept, însă au făcut acest lucru într-un mod constructiv, potențându-se reciproc.

Iittala, Wirkkala și Serpaneva

Numărându-se printre cei mai importanți designeri finlandezi ai sticlei, Tapio Wirkkala (1915-1985) a fost unul dintre giganții universali ai designului de produs de după cel de-al Doilea Război Mondial. Artist multilateral dezvoltat, Tapio a desenat timbre poștale, unelte de mână, bijuterii. A excelat însă în designul de sticlă.

Timo Sarpaneva (1926–2006) a fost unul dintre cele mai importante nume ale designului finlandez. A câștigat, în timpul vieții, unele dintre cele mai importante premii în domeniu, incluzând Marele Premiu al Trienalei de la Milano (în 1954 și 1957) și Premiul Lunning (în 1956). Sculptura sa în sticlă, Orkidea (1953), a fost ales “cel mai frumos obiect al anului” în SUA iar sculptura Lancetti, tot în sticlă, este considerată de specialiști ca fiind chiar superioară. Sfeșnicele Festivo, desenate în 1967, vor rămâne în topul vânzărilor Iittala pentru 4 decenii.

Seria Ruutu, semnată de Ronan și Erwan Bouroullec pentru Iittala
Seria Ruutu, semnată de Ronan și Erwan Bouroullec pentru Iittala

Tot pentru Iittala au semnat și designeri precum Valto Kokko (între 1963 și 1993), Jorma Vennola (între 1975 și 1986) și Harri Koskinen (colaborare începută în 1995), Kaj Franck, Alfredo Häberli, Heikki Orvola sau Oiva Toikka.

 

Comentarii

Despre mine

Pești. Fabricat în ’87, primavara, la Pitești. Vin la pachet cu toate calitățile și defectele zodiei. Workoholic uneori, alteori boem, orgolios, ambițios, hiper-activ, mofturos, ferm, exigent, mă dovedesc repede genul de persoană pe care trebuie să o „servești” doar în doze controlate atent.

Dragoș A Farmazon

Jefferson Dixit

We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.

Thomas Jefferson (&Co.)
U.S. Declaration of Independence
1776