Tags: Poemele Emilului | Poezie

Te-am găsit albă,
între o iarbă proaspătă și un cer aproape umed
– dar curat.
Era o zi dintre acelea în care mă gândesc la oameni
cu deosebire.

Stăteai acolo cuminte și cu părul împrăștiat peste umeri,
sprijinită în coate,
cu genunchii avântați către cer.
Mă lăsai să ghicesc niște picioare lungi,
adânc înfipte în realitate.

Se simțe un vânt cuminte, care umfla aripile unor păsări
și care-ți aluneca peste sâni.

M-am apropiat de tine și-am încercat să cânt
dar nu mai știam niciun vers
de niciunde
și-am încercat să-ți spun, să-ți arăt, să-ți simt
sau măcar să nu par nătâng.
Am încercat până la sudoare să mi te lipesc cumva și
să nu-ți mai ies niciodată din piele.
N-am reușit,
am făcut apoi o mișcare încurcată în spate,
cum fac toți șerpii
înainte să atace.

M-ai văzut cu coada ochiului și, într-o mișcare elegantă,
m-ai mușcat mai întâi tu,
cu un clipit de gene
ascuțite.