DragosFarmazon
Aug 1
Contact Lenses: Răzvan Anghelescu PDF Imprimare Email
(1 vote, average 5.00 out of 5)
Work the clock round
Scris de Comunicat de presă   
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:57

Tags: Artmark | Contact Lenses | DesignYourself | Expoziții | Fashion | Fotografie

Răzvan Angelescu, reputat pentru proiectele de art direction din zona publicațiilor cu stil, va expune la galeria ArtSociety fotografii ale perioadei Playboy. Expoziția se integrează în contextul Contact Lenses, un proiect inițiat de Artmark și DesignYourself.ro, în parteneriat cu laboratorul alchimic al migdalelor amare, celebrând astfel pentru prima oară, într-un demers conjugat, 15 ani de fotografie de fashion în România.

Prin lucrările lui, Răzvan Anghelescu reamintește privitorului că fotografia adevarat inspirată, tine de registrul reveriei, de cel al admirației pentru imaginația geneticii, dar și de reverența către o cultură a expresiei trupului, pe care arta a celebrat-o aproape din totdeauna.

Cu o specializare complexă, care include o experiență academică în  lumea pasionaților de matematică și o alta, a împătimiților de film, lentila lui Răzvan Anghelescu fuge de convențional și de senzaționalul facil, preferând să dezvăluie mesajele citibile dincolo de aparență.

Dragoș Farmazon, curatorul Contact Lenses: Fără să fie un fotograf de profesie, Răzvan Anghelescu reușește totuși să se înscrie între numele reprezentative ale fotografiei românești de fashion. Aș îndrăzni să spun că fotografia de fashion este totuși un spațiu limitat, pe care Răzvan îl depășește cu naturalețe, fără să epateze și fără să cadă în excese. În cele mai multe dintre pictorialele sale, a căutat mai ales ideea și, nu de puține ori, a recurs la soluții care șochează atât prin asocieri neașteptate, cât și prin firescul rezolvării. Mă refer acum mai ales la "Smoking Kills", unde delicatețea femeii este pusă în dialog cu atmosfera brutală, aproape barbară, a unei măcelării, și la "Cina", unde mai multe modele recontextualizează cadrul Cinei cea de Taină.

Sponsorii principali ai Contact Lenses sunt X-Trade Brokers România și Infinit Solutions.

Victor Safta, Director X-Trade Brokers Romania: Este parte din strategia noastră să susținem valorile actuale și să ne implicăm activ în dezvoltarea mediului, fie că vorbim de zona economică, fie de cea culturală. Contact Lenses este un bun prilej de a ne arăta susținerea pentru cei care activează în domeniul artelor frumoase.

Alex Cernătescu, CEO Infinit Solutions: Pentru noi imaginea de multe ori chiar spune o poveste de peste 1000 de cuvinte. În publicitate mesajul este susținut cel mai adesea de un vizual puternic, care transmite emoția și face diferența în aglomerarea de reclame. Susținerea acestui demers este unul din modurile în care arătăm cât de importante sunt artele vizuale pentru industria noastră.

Prin Contact Lenses, laboratorul alchimic al migdalelor amare își confirmă poziția de suporter al disciplinelor creative, al artelor vizuale, valori dragi care se regăsesc în ADN-ul companiei și care sunt activate de fiecare proiect de gen incitant, fie el local sau internațional. Crezul migdalelor este că brandurile autentice știu să crească și să se valorizeze prin asocierea cu arta, fie ea contemporană sau nu.

Dacă săptămâna trecută a expus în contextul ArtSociety fotograful de fashion Tibi Clenci, experienței oferite de Răzvan Anghelescu îi va urma o alta, dintr-un cu totul alt registru. Este vorba de me.alchemy, un proiect care cultivă arta construcției de branding personal pentru vârfurile lumii de business, celebrând-o în scriitură, dar și în fotografie.

Aflată pe strada Logofăt Luca Stroici, galeria ArtSociety este parte a antreprizei Artmark (www.artmark.ro). Un spațiu special, care trăiește o nouă viață într-o expresivă vilă de secol 19, adusă cu gust în contemporan printr-o restaurare bine gândită. ArtSociety e un loc de refugiu din ritmica ardentă a fiecărei zile, un mediu al introspecției în vecinătatea picturilor sau a fotografiilor și, de ce nu, un context pentru networking-ul de calitate, în ambianța unor vernisaje gândite să-și răsfețe oaspeții.

Răzvan Anghelescu, pe scurt:

De aproape 7 ani, Răzvan Anghelescu este Creative & Art Director-ul Playboy România.

Fără să se rezume însă la a stabili liniile care definesc numerele românești ale celebrei reviste americane, Răzvan Anghelescu este și un fotograf rafinat, care pune mâna pe aparat ori de câte ori simte că are ceva de spus. Mai mult, unele dintre cele mai bune pictoriale Playboy (Smoking Kills, Cina, Cotton Club, Dirty, Lunapark și altele) nu sunt semnate de renumiții fotografi cu care lucrează revista, ci de el.

După ce a încercat, pentru un an, să studieze matematica, Răzvan s-a reorientat înspre informatică și, ulterior, înspre regie de film. Ca fotograf însă este activ încă din primul an al primei facultăți (1995).

 

Add comment


Security code
Refresh

Fooling around